Ambulanta Mortii in Gura Humorului
Soc la Gura Humorului, odata cu terminarea Zilelor Humorului 2011. 3 copii cu varste intre 5 si 83 de ani au fost declarati disparuti chiar in timpul seriei de spectacole “Humoreni n-au talent”(si nici nu vor avea) si a super concertului moldovenilor de la Zdob si Zdub.
Totul era doar un zvon sau o disparitie normala, pana cand a aparut Ilie Speriatu’ traumatizat, cu ochii rosii si cu un picior dupa cap strigand in gura mare: “Aveţi grijă!!!!!!!!!!!!!!! In Gura Humorului circulă o dubă neagră numită Salvarea Neagră care accidentează copiii , se prefac că îi i-a să îi ducă la Spital , îi ia îi omoară si le iau organele”
Oamenii s-au impacientat si au ajuns la concluzia ca plozii au fost rapiti pentru organe, acestia putind fi gasiti mai tarziu pe marginea drumului spre Casa Elena. La momentul actual nu se cunoaste legatura dintre rapirile copiilor si doamna Elena, dar ancheta este in desfasurare.
Am reusit sa vorbesc cu cativa copii astazi la foisor si se pare ca ei stiu mai multe decat NOI.
“Ma numesc Flocea Iulian, am 13 si din auzite am inteles ca ambulanta cu pricina e defapt albastra si rapitorii sunt imbracati in straie de biserica. Cica umbla fara numere de inmatriculare si ia copii pentru organe, mai apoi le pune o scrisoare si bani in burta… Cred ca asta stiati deja, ce am mai auzit e ca le pune doi tranafiri in loc de ochi”
“salut eu sunt un copil de 15 ani si a vazut pe cei care fura copii unu care conduce este saten, cu mustata si are fata rotunda si sunt imbracati in haine de calugari cand iam vazut mam speriat ingrozitor!va rog parinti si copi stai noaptea in casa ca unbla si va ia la ei in masina!”
Avand un noroc inegalabil, m-am intalnit cu Daniel Macovei care deabea ce scapase din ambulanta mortii strigand:
“ieri m-au violat si mi-au scos anusul”
Acum mare lucru nu mi-a ramas de zis, desi dupa spusele copilului de 15 ani, singurul suspect ar putea fi Marius Ioan Ursaciuc, primarul acestei comune, dar inca nu am idee ce alibi are.


ambulante gen au fugarit lumea sa le burduseasca cu pietre?
)
cum plm sa umble ambulanta asta prin oras frate politia o lasa asa fara numere sau cum naibi umbla si fura copii luati-va cutite la voi si bagati-le cutitele in penise sa vedem daca va mai fura voua organele
Ba nene:)))cum dreacu cika va spune ca va duce la spital si nush ce si defapt fa fura:)))…Daca ii vedeti pe aia imbracati in negru si cu masina fara numar si cu 666 pe ea si nu seamana cu ambulanta normala cum dreacu sa intrii in ea?nu vi separe si voua cva ciudat?nu m-as urca nici mort in ea:))nush fugeati si voi urlati cva pe acolo dar nu sa va urcati in ea:))
Pai si daca inauntru sunt gagici goale?
)))
Merita riscul…inevitabil alegi sa intri.
ma sa mor in romania zace prostia asta grav de tot in tara afla ziaristi si televiziunile si daca arunci un ac da cazuri grave cum st astea … la otv numai zvonuri niciun fapt concret vrajeala ieftina sa isi faca reiting cu toti prosti care se uita si casca gura la toate prostiile …. ma daca se gasea asa ceva aveai imediat declaratie de la politie ca sa gasit asa ceva …. da romanu ce aude si haleste imediat … e atata de simplu de inteles dar nah ….
bine ca nu au zvonit ca vine baba cloanta si te ia
)) basme de speriat copii in cazu asta ia speriat pe foarte multi adulci cu juma de neuron….